Adiția de os: Ce e și când ai nevoie înainte de implant?

By Dr. Meroiu Alexandru, medic stomatolog, Arta Clinique București

„Din păcate, nu aveți os.” E propoziția după care cei mai mulți pacienți nu mai aud nimic din consultație. Unii pleacă convinși că implantul nu mai e pentru ei. Alții pleacă și mai speriați, cu impresia că urmează o operație grea, din care nu înțeleg nimic.
În realitate adiția de os (sau augmentarea osoasă) reconstruiește volumul de os pierdut, ca implantul să aibă unde să se ancoreze stabil și să rămână acoperit de os pe toată suprafața. Devine necesară când osul e prea subțire sau prea scund pentru implantul planificat, lucru care se măsoară în milimetri pe CBCT, nu se ghicește. Și, contrar a ce auzi des, nu orice lipsă de os cere grefă.
Adiția de os nu e vestea proastă…

Mulți pacienți primesc adiția osoasă ca pe o veste proastă, un semn că „ceva a mers rău”. Eu o văd invers. Vestea proastă ar fi un implant pus forțat într-un os care nu-l poate acoperi, care arată bine în prima zi și începe să cedeze în al treilea an.
Gândește-te la o casă. Nimeni nu toarnă un etaj nou pe o fundație care s-a surpat pe jumătate. Mai întâi trebuie să refacem fundația. Adiția de os presupune exact asta: o etapă de construcție, planificată dinainte, nu o reparație de urgență. Se face fie odată cu implantul, când lipsa e mică, fie separat, înainte, când defectul e mare.
Osul nu așteaptă implantul!
Osul din jurul unui dinte există pentru dinte. Când dintele dispare, organismul nu mai vede motivul să-l întrețină. Resorbția începe imediat după extracție și e cea mai rapidă în primele luni.
Cifrele sunt mai concrete decât ne-ar plăcea. Într-un studiu randomizat publicat în 2026 în Frontiers in Surgery, alveolele lăsate să se vindece singure au pierdut, în 12 luni, în medie 1,3 mm în înălțime și 1,7 mm în lățime. Unde s-a făcut prezervare alveolară imediată, pierderea s-a redus la 0,7 mm și 1,1 mm. Pare puțin. Dar într-o creastă care avea de la început 6 mm, 1,7 mm înseamnă aproape o treime.
Când e necesară adiția osoasă înainte de implant?

Decizia nu se ia după cum arată gingia și nici după o radiografie panoramică. Se ia pe CBCT, unde osul se vede în trei dimensiuni și se măsoară exact acolo unde va sta implantul. În practică, adiția osoasă intră în plan în câteva situații tipice:
creasta e prea îngustă ca implantul să fie acoperit de os pe ambele părți;
înălțimea osului e insuficientă, mai ales la molarii de sus, sub sinus;
peretele osos dinspre obraz lipsește sau e foarte subțire, frecvent după extracții dificile;
dintele a fost pierdut din cauza bolii parodontale, care distruge osul înainte de extracție;
zona e frontală și contează conturul gingiei în zâmbet
Al treilea punct e cel mai subestimat. O sinteză sistematică semnată de Monje, Buser și colaboratorii arată că un perete osos vestibular sub aproximativ 2 mm e predispus la pierdere osoasă și la retragerea gingiei în jurul implantului. Autorii recomandă, în aceste cazuri, augmentarea simultană.
Nu orice lipsă de os cere grefă!
Aici se desparte industria. Pentru că adiția osoasă e o procedură în plus, e tentant să fie recomandată din reflex. Literatura spune însă altceva.
Umbrella review din Frontiers in Oral Health (2025), care a analizat 60 de sinteze sistematice, a aflat că implanturile scurte au supraviețuire comparabilă cu cele standard. Au avut chiar mai puțină pierdere osoasă marginală și mai puține complicații biologice. Pe maxilarul posterior, analiza Cochrane rezumată în Evidence-Based Dentistry nu a găsit, la un an, o diferență clară de eșec între implanturile scurte și sinus lift, dar a găsit mai multe complicații la sinus lift.
Atfel, dacă ai 7 mm de os sănătos, un implant scurt bine poziționat poate fi alegerea mai inteligentă decât o grefă. Întrebarea corectă la consult nu e „am nevoie de adiție?”, ci „de ce ai ales adiția și nu varianta fără ea?”.
Augmentare osoasă: patru tehnici și patru indicații
Tehnica nu se alege după preferința medicului, ci după forma defectului. Un studiu clinic al UMF Carol Davila, publicat în Revista Română de Stomatologie, a potrivit tehnica fiecărui tip de defect (dehiscență, orizontal, vertical) și a raportat, la un an de la încărcare, o resorbție periimplantară medie sub 1 mm, fără diferențe semnificative între tehnicile folosite corect.
Tehnica | Când se folosește? | Merge odată cu implantul? |
Prezervare alveolară | Imediat după extracție, ca să limiteze resorbția | Nu, pregătește terenul |
Regenerare osoasă ghidată | Defecte mici, perete vestibular subțire | De regulă, da |
Grefă bloc | Creastă foarte îngustă sau scundă | Nu, etapă separată |
Sinus lift | Molari superiori, os scund sub sinus | Uneori, după înălțimea rămasă |
Sinus lift-ul merită o discuție separată, cu tehnicile lui crestale și laterale. Aici reține doar atât: e tot o formă de adiție osoasă, nu o operație „de alt nivel”.
Implantul fără os e un pariu riscant!

Ce se întâmplă când adiția e sărită acolo unde era necesară? Rareori un eșec spectaculos în prima lună. Mai des, o pierdere lentă: filetul implantului iese la vedere prin gingie, apare o margine cenușie la coletul coroanei, iar zona devine greu de curățat și vulnerabilă la inflamație.
În zona frontală, miza e și una estetică. În același studiu din Frontiers in Surgery, scorurile estetice ale gingiei au scăzut pe măsură ce resorbția osoasă a crescut. Gingia nu plutește, ci stă pe os. Când analizăm un zâmbet în Digital Smile Design, linia gingiei e la fel de importantă ca forma dinților, iar ea depinde direct de volumul osului de dedesubt.
Un dinte frumos pe o gingie retrasă nu e un rezultat. E o problemă amânată!
De la CT la implant. Cum lucrăm la Arta Clinique?

Totul începe cu prima vizită, cu fotografii, scanare și CBCT. Pe imagine măsurăm lățimea și înălțimea osului în locul exact al viitorului implant, apoi îți arătăm cifrele, nu doar concluzia. Dacă există boală parodontală activă, o tratăm întâi în cabinetul de parodontologie, pentru că nicio grefă nu se prinde pe un teren inflamat.
Pentru un dinte lipsă, planul continuă cu implantul singular, simultan cu o adiție mică sau după o adiție separată. Ca reper, o grefă separată adaugă de obicei câteva luni de vindecare înainte de implant. Pentru arcade întregi, soluțiile All-on-X folosesc adesea înclinarea implanturilor tocmai ca să ocolească zonele fără os.
Dacă ți s-a spus că nu ai os, cere să vezi măsurătoarea. Apoi cere să ți se explice alternativa. Un plan bun are răspuns la ambele.
Întrebări frecvente despre adiția de os
Doare adiția de os?
În timpul intervenției, nu. Se face sub anestezie locală, ca un implant obișnuit. Disconfortul apare după ce trece anestezia, în primele două, trei zile, și se controlează de regulă cu analgezicele recomandate de medic. Umflătura e normal să fie mai vizibilă decât după un implant simplu și atinge vârful în ziua a doua sau a treia.
Ce am voie să mănânc după adiție?
În primele zile, alimente moi și călduțe, mestecate pe partea opusă. Evită să folosești paiul și clătirile energice, pentru că presiunea poate deranja cheagul și materialul de grefă. Revii treptat la alimentația normală pe măsură ce gingia se închide.
Pot fuma după adiția osoasă?
Ideal, deloc în perioada de vindecare. Fumatul reduce circulația sângelui în gingie și în os, iar o grefă trăiește din vasele care cresc în ea. Este unul dintre cei mai importanți factori care țin de tine în reușita adiției.
Ce înseamnă grefă autologă, bovină sau sintetică?
Autologă înseamnă os recoltat de la tine, de obicei din aceeași zonă a gurii. Bovină (xenogrefă) înseamnă mineral osos de origine animală, purificat până rămâne doar structura minerală, care servește ca schelă pentru osul tău. Sintetică înseamnă un material creat în laborator, cu rol tot de schelă. Adesea se combină.
Materialul animal e sigur? Îl poate respinge corpul?
Materialele de grefă folosite în stomatologie sunt dispozitive medicale certificate, procesate astfel încât să nu mai conțină componente organice care să declanșeze o reacție de respingere de tip transplant. Corpul nu le „acceptă” ca pe un organ. Le folosește ca pe o schelă, pe care își construiește treptat propriul os.
Osul meu e mereu varianta mai bună?
Nu neapărat. Osul propriu are cel mai bun potențial biologic, dar presupune o a doua zonă de recoltare, deci un disconfort în plus. Pentru multe defecte mici și medii, materialele de substituție dau rezultate foarte bune fără acest cost. Alegerea depinde de mărimea și forma defectului.





Comentarii