top of page

Fațete dentare: 100 de răspunsuri înainte să le pui

Poza scriitorului: Dr Meroiu Alexandru
Dr Meroiu Alexandru
acum 23 de ore
25 min de citit

By Dr. Meroiu Alexandru, medic stomatolog, Arta Clinique București



Un prieten îți arată o poză cu un zâmbet de pe Instagram și te întreabă dacă ți-ai dori și tu așa ceva. Altcineva îți spune că încep să ți se strice dinții. O clinică îți propune șase fațete dentare, alta douăzeci. Iar undeva între toate astea trebuie să iei o decizie despre tine pe care o va vedea toată lumea.

    Fațetele dentare sunt singura procedură din stomatologie unde pacientul cumpără un rezultat pe care nu l-a văzut încă. De aceea circulă atâta mitologie în jurul lor…Și de aceea am scris lista asta.

    O sută de întrebări. Pornim cu frica, apoi materialul, și pe urmă prețul. Fiecare are un răspuns scurt din prima. Inclusiv cele pe care oamenii mi le pun cu vocea joasă, la sfârșitul consultației, când cred că deja nu mai contează.



Răspunsul în 30 de secunde


Fațetele dentare sunt foițe de ceramică sau compozit, groase de 0,3–0,5 mm, lipite pe fața vizibilă a dintelui ca să-i schimbe forma, culoarea sau poziția aparentă. 

    Pentru o fațetă se îndepărtează, de regulă, între 0,1 și 0,8 mm de smalț, iar în cazurile potrivite nu se șlefuiește deloc. Cu cât prepararea rămâne în smalț, cu atât fațeta durează mai mult. Fațetele ceramice au o supraviețuire de aproximativ 95% la 10 ani și de 91% la 20 de ani. 

    Majoritatea cazurilor presupun între 6 și 10 fațete pe arcada superioară, câte se văd când zâmbești larg, iar opt este adesea numărul care arată cel mai natural. E.max (disilicat de litiu, 300–500 MPa) este de câteva ori mai rezistentă decât ceramica feldspatică (70–90 MPa), în timp ce feldspatica e mai translucidă și se alege pentru cazuri strict estetice, cu forțe mici. La Arta Clinique, o fațetă E.max costă 2.000 lei (400 €), una feldspatică 2.120 lei (425 €), iar una din compozit 620 lei (125 €). Primul pas este o consultație de 200 lei (40 €), urmată de Digital Smile Design în care vezi rezultatul pe propriii dinți înainte de orice șlefuire.




Nu citi totul. Sari unde vrei tu acum!


Dacă…

Mergi la

Ți-e frică de șlefuire

Șlefuirea: frica numărul unu (19–27)

Vrei să știi dacă ți se potrivesc

Sunt candidat? (10–18)

Compari materiale

Materialele (28–36)

Ți-e teamă să nu arate artificial

Forma și culoarea (37–45)

Nu știi câte îți trebuie

Câte fațete (46–52)

Ai deja fațete și o problemă

Probleme (83–90)

Compari prețuri și clinici

Costuri și decizie (96–100)



Mă gândesc la fațete dentare: De unde încep?


1. Ce este, de fapt, o fațetă dentară?


Este o foiță de ceramică sau de compozit, lipită pe fața vizibilă a dintelui, care îi schimbă forma, culoarea sau poziția aparentă.

Nu acoperă dintele întreg, așa cum face o coroană. Acoperă doar suprafața pe care o vezi când zâmbești, plus marginea incizală. Asta e diferența care decide cât din dintele tău rămâne al tău.


2. Cât de subțire e, în concret, o fațetă dentară?


Între 0,3 și 0,5 mm în mod obișnuit. Mai subțire decât o lentilă de contact rigidă.

O sinteză publicată în Journal of Functional Biomaterials descrie grosimea standard ca fiind de 0,3–0,5 mm, iar fațetele ultrasubțiri până la 0,3 mm, aplicabile fără preparare. Literatura de materiale menționează 0,1 mm ca minim obținut experimental, prin printare ceramică. Când ții una în mână, îți dai seama de ce discuția despre șlefuire arată altfel.


3. Fațete sau coroane? Care e diferența reală?


Fațeta acoperă o față a unui dinte. Coroana acoperă tot dintele, circular. Diferența se măsoară în cantitatea de dinte care dispare.

O fațetă corect indicată rămâne, în mare parte, în smalț. O coroană presupune reducerea dintelui pe toate fețele. Când ai de ales și indicația permite ambele, fațeta e opțiunea conservatoare. Când dintele are deja tratament de canal sau o obturație mare, coroana e alegerea corectă. Mai multe despre lucrările fixe pe pagina de protetică dentară.


Un dinte alb izolat pe fundal gri, fără text, aspect curat și minimalist.

4. Fațete sau albire dentară? Cu ce să încep?


Dacă problema e strict culoarea și dinții au formă bună, începi cu albirea. E reversibilă, e mai ieftină și nu atinge structura dintelui.

Fațetele dentare rezolvă simultan culoarea, forma, poziția și dimensiunea. Dacă problema ta e doar una dintre astea, fațetele sunt un răspuns prea mare pentru întrebare. Am scris separat despre albirea dentară și despre alegerea între fațete și albire înainte de nuntă.



5. Cât rezistă fațetele dentare?


Peste 90% sunt în gură și la zece ani. La douăzeci de ani, cifrele coboară, dar rămân bune.

Un studiu pe 499 de fațete feldspatice publicat în International Journal of Prosthodontics raportează 96% supraviețuire la 10 ani și 91% la 20 de ani. O meta-analiză pe 25 de studii și 6.500 de fațete ajunge la o rată estimată de 95,5% la 10 ani. O sinteză din European Journal of Dentistry citează 82,93% la 20 de ani într-un studiu cu urmărire lungă. Diferențele dintre cifre vin din materiale și din cât smalț a rămas sub fațetă.


6. Se văd că sunt fațete dentare?


Dacă sunt bine făcute, nu. Ce se vede de la distanță nu e „fațeta", ci proporția greșită și culoarea uniformă.

Un dinte natural nu are o singură culoare: e mai saturat la colet, mai translucid la margine. Ceramica poate reproduce asta. Compozitul, mai greu. Iar când toți cei zece dinți din față au exact aceeași nuanță și aceeași lungime, creierul uman detectează artificiul în mai puțin de o secundă, chiar dacă nu poate spune de ce.


7. Fațetele îmi strică dinții de dedesubt?


În mod normal, nu, dacă indicația este corectă, prepararea este conservatoare și marginile sunt bine întreținute. Da, dacă se trece în dentină sau dacă ignori curățarea marginilor.

Cariile sub fațete apar la margine, nu sub corpul fațetei. Marginea e locul unde se întâlnesc ceramica, cimentul și dintele și e singura zonă care are nevoie de atenție zilnică. Restul dintelui e mai protejat decât înainte.


8. Am nevoie de tratament de canal pentru fațete dentare?


Nu. Fațetele nu presupun devitalizare.

Devitalizarea apare doar dacă dintele are deja o patologie pulpară, independent de fațete. Dacă cineva îți propune tratamente de canal „ca să se poată pune fațetele", cere o a doua opinie. Detalii despre indicațiile reale pe pagina de endodonție.


9. În cât timp am fațetele gata?


Două–trei săptămâni în cazurile standard, cu două sau trei ședințe.

Consultație și planificare, apoi mock-up, apoi preparare și amprentă, apoi proba și cimentarea. Cazurile care implică albire prealabilă sau tratamente pregătitoare se întind mai mult, dar durata nu e dictată de laborator, ci de etapele pe care nu ai voie să le sari.



Sunt candidat pentru fațete dentare?


10. Cine nu poate pune fațete dentare?


Cine are parodontoză activă, carii netratate, bruxism sever necontrolat sau igienă deficitară. În toate cazurile, „nu poate" înseamnă „nu încă".

Fațeta e o restaurare estetică pusă peste o bază care trebuie să fie sănătoasă. Dacă baza nu e sănătoasă, fațeta nu ascunde problema, ci o acoperă și o accelerează.


11. Pot pune fațete dentare dacă am dinții strâmbi?


Uneori da, când abaterea e mică. Când e mare, răspunsul onest e ortodonție întâi.

Fațeta corectează aparența poziției, nu poziția. Pe o abatere de un milimetru-doi, camuflajul e bun și dintele rămâne intact. Pe o înghesuire reală, ca să aliniezi aparent dinții trebuie să șlefuiești inegal și profund, exact ce încerci să eviți. Vezi și pagina de ortodonție.


12. Pot evita aparatul dentar cu fațete?


În cazuri mici, da. În cazuri medii și mari, o faci pe cheltuiala dinților tăi.

Este cea mai frecventă întrebare pe care o primesc și cea la care am cel mai puțin chef să spun ce vrea pacientul să audă. Aparatul mișcă rădăcina. Fațeta mișcă doar impresia. Un tratament ortodontic urmat de patru fațete e, de multe ori, mai puțin invaziv decât zece fațete puse ca să mascheze o problemă de poziție.


13. Am bruxism. Pot pune fațete?


Poți, cu gutieră de noapte, și trebuie să știi că riscul de fractură e mai mare.

Nuanța e importantă: o meta-analiză publicată în Journal of Prosthetic Dentistry în 2018 nu a găsit o asociere semnificativă pe ansamblul restaurărilor ceramice, dar studiile individuale pe fațete anterioare au raportat riscuri de câteva ori mai mari. Nu e o contraindicație, dar e o condiție. Gutiera nu e un accesoriu opțional în cazul tău.


14. Am parodontoză. Mai are rost să pun fațete dentare?


Are, dar numai după stabilizare și trebuie să știi că gingia se poate retrage ulterior.

O gingie care se retrage lasă marginea fațetei la vedere. Nu pentru că fațeta e proastă, ci pentru că reperul s-a mutat. Tratamentul parodontal se face întâi, iar rezultatul se evaluează înainte de a planifica estetica. Mai multe pe pagina de parodontologie.


15. Am obturații mari pe dinții din față. Contează?


Contează mult. Cu cât rămâne mai puțin smalț, cu atât fațeta se lipește mai prost.

Aici se decide frecvent între fațetă și coroană. Dacă jumătate din fața dintelui e deja compozit, adeziunea se face pe un material îmbătrânit, nu pe smalț. Pe un asemenea dinte, o coroană bine făcută durează mai mult decât o fațetă pusă forțat.


16. Există o vârstă minimă pentru fațete?


Da, după încheierea creșterii și după stabilizarea conturului gingival, în general după 18 ani.

Pe un adolescent, gingia încă migrează, iar marginea fațetei ajunge, peste câțiva ani, într-o poziție diferită de cea planificată. Nu e o regulă administrativă. E o problemă de repere care încă se mișcă.


17. Sunt prea în vârstă pentru fațete?


Nu. Nu există limită superioară.

Ce se schimbă cu vârsta e volumul de smalț rămas și gradul de uzură. La un pacient cu abraziune avansată, planul nu mai e strict estetic, ci implică și redimensionarea ocluziei. E o lucrare mai complexă, dar perfect fezabilă.


18. Fumez și beau cafea zilnic. Are rost?


Are, și de fapt ai un avantaj: ceramica nu se pătează ca smalțul.

Ceramica glazurată e mult mai puțin poroasă decât dintele natural. Ce se pătează sunt marginile și dinții rămași neacoperiți, care continuă să se coloreze. De aceea la fumători contează în plus igienizarea profesională regulată. Vezi pagina de profilaxie și articolul despre petele de pe dinți.



Șlefuirea: frica numărul unu


19. Pot ajunge să am dinții urâți?


Nu, dacă indicația e de fațetă dentară. Imaginile care circulă online sunt, aproape întotdeauna, preparări pentru coroane.

Confuzia asta produce mai multă anxietate decât orice altceva din estetica dentară. Prepararea pentru o fațetă îndepărtează zecimi de milimetru de pe o singură față. Prepararea pentru o coroană circumferențială reduce dintele pe toate fețele. Sunt două intervenții diferite, iar pozele de pe internet le amestecă.


20. Cât se șlefuiește, în milimetri?


Între 0,1 și 0,8 mm, în funcție de dinte și de zonă, iar la valorile mici, prepararea rămâne integral în smalț.

Un studiu publicat în Operative Dentistry a măsurat exact asta: la incisivul central, o preparare de 0,3–0,5–0,7 mmrămâne în smalț; la incisivul lateral, 0,1–0,3–0,5 mm; la canin, 0,4–0,6–0,8 mm. Iar la 0,7–0,9–1,1 mm, dentina e expusă în proporție de 100% la centrali și laterali. Asta e granița, și e măsurabilă.


21. De ce contează atât de mult dacă rămâne smalț?


Pentru că adeziunea la smalț e mult mai puternică și mult mai durabilă decât la dentină.

Literatura cu studii despre adeziune raportează forțe care depășesc 30 MPa pe smalț gravat, prin interblocare micromecanică în hidroxiapatită. Dentina conține colagen expus, degradabil enzimatic în timp. Studiul clinic al lui Gurel pe 580 de fațete urmărite 12 ani (International Journal of Periodontics and Restorative Dentistry, 2013) a găsit că fațetele lipite pe dentină au fost de aproximativ zece ori mai predispuse la eșec, cu 99% supraviețuire când prepararea a rămas integral în smalț, față de 86% pe ansamblu. Nu e o preferință de stil. E factorul care decide durata.


22. Fațetele fără șlefuire chiar există?


Da, există și au rezultate bune, dar nu pentru orice dinte.

O comparație publicată în Journal of Contemporary Dental Practice pe 612 fațete raportează 97% supraviețuire pentru no-prep față de 92% pentru prepararea convențională. Un studiu cu urmărire medie de 9 ani a găsit 100% pentru minim invaziv față de 96,7% pentru convențional. Clinica noastră lucrează și categoria fără șlefuire e menționată pe pagina de fațete dentare.


23. De ce nu se pun la toată lumea fațete fără șlefuire?


Pentru că ceramica adăugată fără reducere ocupă spațiu în plus, iar dintele devine mai voluminos.

Protocolul funcționează impecabil pe dinți mici, retruzivi sau cu spații între ei, acolo unde există deja loc. Pe dinți deja mari sau proeminenți, rezultatul e un contur îngroșat, care se vede. Iar complicațiile tipice ale no-prep sunt ciobirea marginală și decimentarea, tocmai din cauza lipsei unui prag de sprijin.


24. Ce sunt fațetele Zeronate de care am auzit?


Un nume comercial pentru fațete ceramice ultrasubțiri fără șlefuire, vândut de o clinică din Seul. Nu e un material nou și nu e o tehnică nouă.

Clinica îl descrie ca restaurare cu grosime „apropiată de zero", iar distribuitorul o prezintă ca ceramică feldspatică stratificată manual. Categoria no-prep există în stomatologia estetică din anii '80, sub alte denumiri. Ce s-a schimbat e distribuția, nu tehnologia. Atenție la cifrele de grosime: unele pagini menționează 0,01 mm, în timp ce literatura lucrează cu 0,2 mm pe 201 fațete de zirconiu, iar micro-fațetele ceramice se situează la 0,3–0,5 mm.


25. Doare șlefuirea?


De regulă nu, iar pentru preparările minime deseori nici nu e nevoie de anestezie.

Smalțul nu are inervație. Sensibilitatea apare când prepararea se apropie de dentină și atunci se lucrează cu anestezie. Dacă o clinică îți spune că „toate fațetele se fac cu anestezie", întreabă de ce.


26. Pot reveni vreodată la dinții naturali?


Unele cazuri no-prep pot fi considerate aproape reversibile, dar orice procedură adezivă poate presupune modificări ale suprafeței smalțului; după preparare convențională, tratamentul este ireversibil.

Asta e informația pe care trebuie să o ai înainte de prima freză, nu după. Dacă s-a intrat în smalț, dintele va avea nevoie de o restaurare pentru totdeauna (fațetă dentară, alta nouă sau coroană). Nu e un dezastru, dar e o decizie ireversibilă și merită numită ca atare.


27. Ce se întâmplă dacă îmi pun fațete acum și peste 5 ani nu-mi mai plac?


Se pot înlocui, dar fiecare înlocuire consumă puțin din ce a rămas.

Fațeta veche se îndepărtează prin frezaj controlat, iar suprafața se recondiționează. Problema e că marginea se adâncește puțin de fiecare dată, iar la a doua sau a treia generație riscul de a trece în dentină crește. Cu datele de la întrebarea 21 în minte, înțelegi de ce prima preparare contează cel mai mult.



Materialele: Ce alegi și de ce?


28. Ce materiale există, pe scurt?


Trei categorii: compozit, ceramică feldspatică și ceramică pe bază de disilicat de litiu, cunoscută comercial ca E.max. Mai rar, zirconiu.

Alegerea nu e „care e cel mai bun", ci „care se potrivește cu grosimea disponibilă și cu forțele din gura ta". Pagina noastră de fațete dentare listează categoriile pe care le lucrăm.


29. E.max sau feldspatice? Care e diferența reală?


Feldspatica e mai translucidă și mai frumoasă la grosimi mici. E.max e semnificativ mai rezistentă.

Cifrele explică totul: o sinteză publicată în Saudi Dental Journal dă 70–90 MPa rezistență la încovoiere pentru feldspatică și 300–500 MPa pentru disilicatul de litiu. Măsurătorile pe E.max CAD se concentrează în jurul a 341–398 MPa. Feldspatica se alege pentru cazuri strict estetice, frontale, cu forțe mici. E.max pentru tot restul.


30. Ce e zirconiul și de ce nu se folosește la fațete?


Este cea mai rezistentă ceramică dentară (800–1500 MPa) dar și cea mai opacă.

Se folosește acolo unde contează forța, nu translucența: coroane posterioare, punți, structuri pe implant. La o fațetă frontală, opacitatea lui produce exact efectul de „dinte fals" pe care încerci să-l eviți. Există fațete subțiri din zirconiu, dar sunt o soluție de nișă.


31. Fațete din compozit sau din ceramică?


Ceramica durează de câteva ori mai mult. Compozitul e mai ieftin și reparabil în cabinet.

Un studiu pe 1.459 de fațete urmărite 10 ani, publicat în Dental Materials (2022), a raportat o rată anuală de eșec de 9,1% la 5 ani pentru compozit față de 2,9% pentru ceramică, cu un risc de eșec de aproximativ patru ori mai mare la compozit. La Arta Clinique, fațeta din compozit costă 620 lei / 125 €, iar cea din E.max 2.000 lei / 400 €. Diferența de preț reflectă destul de exact diferența de durată.


32. Ce sunt Lumineers?


Un nume comercial pentru un tip de fațetă ultrasubțire fără șlefuire, produs de un singur laborator american.

Nu e o categorie separată de material, ci un brand din familia no-prep. Indicațiile și limitele sunt cele de la întrebările 22 și 23. Categoria apare menționată și pe pagina noastră de fațete dentare.


33. Fațetele „universale" din farmacie sau de pe internet funcționează?


Nu. Sunt un obiect cosmetic care se pune peste dinți, nu o restaurare.

Nu se adaptează, împiedică igiena, irită gingia și nu rezistă la masticație. Am scris separat despre ele, cu detalii, în articolul despre fațetele dentare universale din farmacie.


34. Ce material recomandați și de ce?


În majoritatea cazurilor, disilicat de litiu. Feldspatică doar acolo unde grosimea disponibilă e foarte mică și cerința estetică e maximă.

Raționamentul e simplu: E.max oferă marja de siguranță mecanică fără să piardă mare lucru din estetică, iar ambele sunt disponibile în clinică. Am detaliat criteriile într-un articol separat, criteriile după care am ales fațete dentare ca medic dentist.


35. Contează laboratorul sau doar medicul?


Contează amândoi, în proporții aproape egale.

Medicul decide prepararea, culoarea și forma. Tehnicianul construiește translucența, textura și caracterizarea. O preparare perfectă trimisă la un laborator slab dă o lucrare mediocră, iar reciproca e la fel de adevărată. Pagina de protetică descrie fluxul CAD/CAM pe care îl folosim.


36. Ce e ceramica presată și cu ce diferă de cea frezată?


Presarea și frezajul sunt două metode de a produce aceeași ceramică. Diferă procesul, nu materialul.

Presarea permite o stratificare mai fină și un control mai bun al efectelor estetice pe cazurile complexe. Frezajul e mai rapid și mai reproductibil. Pentru pacient, diferența practică e mică; pentru cazurile frontale pretențioase, tehnicianul are de obicei o preferință clară.



Forma și culoarea: unde se decide naturalețea?


37. De ce unele fațete arată ca niște clape de pian?


Din trei motive combinate: toți dinții au aceeași lungime, aceeași culoare și aceeași lipsă de textură.

Într-o dentiție naturală, incisivii centrali sunt mai lungi decât lateralii, caninii au o formă distinctă, iar marginile au translucență. Când toate astea se uniformizează, rezultatul e o bandă albă. Nu materialul e vinovat, ci designul.


38. Pot cere zâmbetul unei vedete?


Poți să îl aduci ca referință. Nu poți să îl primești identic, și nici nu ți-ai dori.

Dinții se proporționează în raport cu fața ta: lățimea buzelor, linia zâmbetului, forma feței, vârsta. Un set de dinți proiectat pentru altcineva, transplantat pe fața ta, arată exact ca ce este…un împrumut. Poza e utilă ca direcție de stil, nu ca șablon.


39. Cum se alege forma dinților?


Se pornește de la dinții tăi naturali, de la proporțiile feței și de la cum arată zâmbetul tău în mișcare, nu doar în poză.

Se testează pe mock-up înainte de orice intervenție ireversibilă. Vezi întrebările 53–59.


40. Există o „proporție de aur" a zâmbetului?


Există ca noțiune, dar dovezile că se regăsește în dentiția naturală sunt slabe. E o convenție de design, nu o lege.

O sinteză pe 52 de studii publicată în Applied Sciences arată că raportul perfect se regăsește la doar 4–20% din populație, cu variații mari între etnii, și concluzionează că „nu este singurul standard pentru restaurarea zâmbetelor estetice". Studiile pe proporția RED ajung la o concluzie similară. 


41. Cum aleg culoarea ca să nu fie prea albă?


Se alege împreună, cu cheie de culori, la lumină naturală, înainte de orice preparare și cu albul feței și al ochilor ca reper, nu cu scara maximă.

Cea mai albă nuanță de pe cheie nu apare în natură. Arată bine pe un ecran și artificial în viața reală. Un reper practic: dacă dinții sunt mai albi decât albul ochilor tăi, ai trecut linia.


42. Se schimbă culoarea fațetelor în timp?


Ceramica, practic nu. Compozitul, da.

Ceramica glazurată e stabilă cromatic ani de zile. Compozitul absoarbe pigmenți și se modifică vizibil în doi–trei ani, mai ales la fumători și consumatori de cafea. Ce se schimbă în ambele cazuri sunt dinții naturali de lângă ele, care continuă să se închidă.


43. Ar trebui să-mi albesc dinții înainte de fațete?


Da, dacă vrei ca dinții neacoperiți să fie la aceeași nuanță. Și trebuie să aștepți cel puțin două săptămâni înainte de cimentare.

Un studiu publicat în Operative Dentistry a măsurat efectul: albirea scade forța de adeziune cu aproximativ 0,96 MPa, din cauza peroxidului rezidual, iar efectul „dispare când au trecut cel puțin două săptămâni de la albire". Nu e o superstiție de cabinet. E chimie. La Arta, albirea cu gutiere costă 915 lei / 185 €, iar cea în cabinet 1.265 lei / 255 €.


44. Cum știu dacă o să-mi placă înainte să fie prea târziu?


Prin mock-up. Nu accepta să înceapă prepararea fără să fi văzut o simulare în gura ta.

Vezi întrebările 53–59. Este singura parte din tot procesul unde poți spune „nu" fără cost.


45. Fațetele îmi schimbă felul în care vorbesc?


Temporar, uneori. Dacă se modifică lungimea incisivilor, unele consoane se ajustează în câteva zile.

Sunetele „f", „v" și „s" depind de relația dintre marginea incizală și buza inferioară. De aceea lungimea se testează pe mock-up și se verifică fonetic înainte de cimentare, nu după.



Câte fațete dentare îmi trebuie?


46. De ce o clinică propune 6 fațete și alta 20?


Pentru că răspund la întrebări diferite: una acoperă zona vizibilă când zâmbești, cealaltă propune o schimbare completă a arcadei.

Niciuna nu e automat greșită. Greșit e să nu ți se explice diferența. Întreabă concret: „câți dinți mi se văd când zâmbesc larg?" De acolo pornește orice număr onest.


47. Câte fațete dentare se văd, de fapt, când zâmbesc?


De obicei între 6 și 10 sus, în funcție de lățimea zâmbetului și de lungimea buzei.

Se verifică simplu, cu o fotografie a zâmbetului larg. Dinții care nu apar în cadru nu au nevoie de fațetă din motive estetice.


48. Șase, opt sau zece fațete dentare? Cum se decide?


Se decide după unde se termină zona vizibilă și unde se poate ascunde tranziția de culoare.

Dacă oprești la șase, tranziția cade pe canin, un dinte mai saturat natural, unde diferența se vede. Dacă mergi la opt sau zece, tranziția se mută spre premolari, în umbră. De asta opt e, foarte des, numărul care arată cel mai natural.


49. Trebuie și jos?


Nu obligatoriu. Depinde de cât se văd dinții inferiori când vorbești și de diferența de culoare rezultată.

Multe cazuri se rezolvă cu arcada superioară plus o albire la mandibulă. Dacă diferența rămâne vizibilă, se adaugă patru–șase fațete jos, într-o a doua etapă.


50. Pot pune doar una singură?


Poți, și e cea mai grea lucrare din estetica dentară.

O singură fațetă trebuie să se potrivească perfect cu dintele vecin: culoare, translucență, textură, caracterizări. Nu ai libertatea de a alege nuanța, ci ești obligat să o reproduci. Un caz de zece fațete e mai simplu tehnic decât unul singur.


51. Dacă pun doar în față, restul dinților se vor vedea galbeni?


Se pot vedea, dacă nu planifici tranziția. De aceea se albesc întâi și se alege nuanța în funcție de ce rămâne.

Culoarea fațetelor se decide după albire și după stabilizarea nuanței naturale, nu înainte.


52. Am mai mulți dinți cu probleme. Le rezolv pe toate odată?


Nu neapărat, dar planul trebuie gândit pe tot, chiar dacă execuția e etapizată.

Ordinea corectă: tratamentul cariilor și al gingiei, apoi ortodonția dacă e cazul, apoi albirea, apoi estetica. Dacă începi cu estetica, riști să o refaci. Vezi paginile de odontoterapie și parodontologie.



Mock-up, Digital Smile Design și probe. Partea pe care nu o sari


53. Ce e mock-up-ul?


O simulare a viitoarelor fațete, aplicată direct pe dinții tăi, fără să se atingă nimic. O poți vedea, fotografia și refuza.

Se realizează pornind de la un wax-up, o machetă de ceară făcută pe modelul arcadei tale. Din ea se ia o cheie de silicon, iar prin ea se aplică un material provizoriu peste dinți. Durează 15 minute și e reversibilă integral.


54. Cât timp îl port?


De obicei între câteva zeci de minute și câteva zile, în funcție de cât de mult vrei să-l testezi.

Un mock-up purtat acasă îți spune mai mult decât unul văzut în oglinda cabinetului: cum arată la lumină naturală, ce spun oamenii care te știu, cum te simți vorbind.


55. Pot mânca cu mock-up-ul?


Alimente moi, da. Nu e o restaurare, e o simulare, iar materialul nu e făcut pentru masticație.

Dacă se desprinde o bucată, nu e o problemă. Informația pe care o urmărim e estetică și fonetică, nu funcțională.


56. Ce fac dacă nu-mi place mock-up-ul?


Spui exact asta, și se modifică. Ăsta e întregul lui rost.

Cere modificări concrete: „mai scurt cu un milimetru", „mai puțin rotunjit la colțuri", „prea alb". Un „nu știu, ceva nu îmi place" e greu de transpus tehnic. Fă poze și trimite-le. Ce vezi în oglindă și ce vezi în fotografie sunt două lucruri diferite.


57. Se poate prepara dintele prin mock-up?


Da, și e cea mai conservatoare metodă de preparare.

Se șlefuiește prin materialul mock-up-ului, cu freze calibrate, astfel încât să îndepărtezi exact grosimea necesară — și nici un pic mai mult. Fără mock-up, prepararea se face „după ochi", iar diferența dintre 0,5 și 0,8 mm e diferența dintre smalț și dentină, cu datele de la întrebarea 20.


58. Ce sunt provizoriile și de ce le port?


Sunt fațete temporare purtate între preparare și cimentarea celor definitive, de obicei una–două săptămâni.

Protejează dintele preparat, mențin estetica și, cel mai important, sunt ultima ocazie de a testa forma și lungimea în viața de zi cu zi. Ce funcționează pe provizorii se reproduce în ceramică.


59. Pot proba fațetele definitive înainte să fie lipite?


Da, se numește try-in și se face cu paste de probă care simulează culoarea cimentului final.

La try-in verifici culoarea la lumină naturală, forma și felul în care arată în zâmbet. E ultimul moment de „nu". După cimentare, o schimbare de nuanță înseamnă refacerea lucrării.



Cimentarea fațetelor. Ziua în care devin definitive


60. Cum se lipesc, de fapt?


Prin cimentare adezivă: smalțul se gravează acid, se aplică adeziv, iar fațeta se fixează cu un ciment fotopolimerizabil.

Nu e „lipici". E o legătură micromecanică și chimică între ceramică, ciment și smalț, care transformă cele trei într-o unitate funcțională. De asta ceramica de 0,4 mm, o dată cimentată, rezistă la forțe pe care singură nu le-ar suporta.


61. Cât durează ședința de cimentare?


Între una și trei ore, în funcție de numărul de fațete.

Este cea mai pretențioasă ședință din tot procesul: câmp izolat, umiditate controlată, o fațetă pe rând. Nu e o etapă care se grăbește.


62. Doare cimentarea?


De regulă nu. Se poate face cu sau fără anestezie, în funcție de cât de aproape de dentină s-a lucrat.

Unii pacienți preferă fără anestezie, ca să poată verifica ocluzia corect la final. E o opțiune rezonabilă când prepararea a rămas în smalț.


63. Se folosește digă dentară? De ce contează?


Da, ori de câte ori e posibil…și contează enorm.

Adezivul nu suportă umiditatea. O contaminare cu salivă în momentul cimentării compromite legătura, iar rezultatul se vede peste un an sau doi, ca decimentare. Diga e diferența dintre o lucrare care ține și una care se desprinde.


64. Ce se întâmplă cu cimentul în exces?


Se îndepărtează complet, în special de sub marginea gingivală, înainte de polimerizarea finală.

Cimentul rămas sub gingie produce inflamație cronică. E același mecanism care, în implantologie, e documentat ca factor de risc pentru boala peri-implantară. Verificarea se face cu sondă și cu ață dentară, fațetă cu fațetă.


65. Unde se termină marginea fațetei? Deasupra sau sub gingie?


Deasupra gingiei ori de câte ori estetica o permite.

Un studiu publicat în Journal of Clinical Medicine în 2025 a comparat tipurile de preparare: marginile subgingivale au produs indici de placă mai mari și sângerare la sondare peste 25% după 2–3 ani, iar recomandarea explicită e „menținerea marginilor supragingivale ori de câte ori e posibil". O margine plasată sub gingie din comoditate estetică se plătește în gingivită cronică.


66. Cum se verifică mușcătura la final?


Cu hârtie de articulație, în poziție statică și în mișcările de lateralitate și propulsie.

Verificarea mișcărilor e partea pe care unii o sar. O fațetă corectă în mușcătura statică, dar cu contact prematur în lateralitate, se ciobește în câteva luni. E cea mai frecventă cauză evitabilă de fractură.


67. Pot mânca imediat după cimentare?


Da, cimentul fotopolimerizabil își atinge duritatea aproape imediat.

Recomandarea pentru prima zi e totuși prudență: evită alimentele foarte dure și mestecatul direct pe frontali, până se stabilizează sensibilitatea și te obișnuiești cu noile contururi.



Primele zile. Ce e normal și ce nu?


68. E normal să am sensibilitate?


Da, e frecventă și trecătoare.

Un studiu randomizat publicat în Materials a raportat sensibilitate la 16,7% dintre dinții restaurați cu compozit direct și 20% dintre cei cu ceramică, fără diferență semnificativă între metode, iar la două săptămâni, „toate sensibilitățile apărute după procedură s-au rezolvat complet". Dacă a ta persistă peste acest interval, sună clinica.


69. Cât durează până mă obișnuiesc?


Între câteva zile și două săptămâni, pentru senzația de volum și pentru pronunție.

Limba explorează constant noile contururi în primele zile. E normal și scade rapid. Ce nu e normal e o senzație de „prea înalt" la mușcătură care persistă. Aia se ajustează, nu se așteaptă.


70. Gingia mi-e roșie și sensibilă. E normal?


În primele zile, da. După o săptămână, nu.

Inflamația imediată vine din manipularea din timpul cimentării. Dacă persistă, cauzele obișnuite sunt ciment rezidual sau o margine prea profundă. Ambele se rezolvă, dar trebuie văzute.


71. Simt o margine cu limba. Se va toci?


Nu se tocește singură. Dacă o simți, se lustruiește în cabinet, în câteva minute.

Nu ignora senzația. O margine ușor proeminentă reține placă și irită gingia pe termen lung.


72. Pot să-mi pun gutiera peste fațete?


Nu peste cea veche. Ai nevoie de una nouă, făcută după noua formă a dinților.

Gutiera veche a fost făcută pe alt contur. Pusă peste fațete, apasă neuniform, exact opusul a ce trebuie să facă.


73. Mi s-a ciobit o fațetă în prima lună. De ce?


Aproape întotdeauna dintr-un contact ocluzal nedetectat sau dintr-un impact accidental.

O ciobire precoce nu e un defect de material, e o problemă de distribuție a forțelor. Se reevaluează ocluzia înainte de a reface piesa, altfel se repetă.


74. Ce fac dacă se desprinde o fațetă dentară?


O păstrezi, nu încerci să o lipești acasă, și mergi la control în câteva zile.

În multe cazuri se recimentează, dacă e intactă. Adezivii din comerț contaminează suprafața de lipire și fac recimentarea imposibilă.


75. Pot sesiza diferența de temperatură?


Puțin, în primele zile, la băuturi foarte reci.

Ceramica conduce termic mai puțin decât dintele natural, deci senzația scade în timp. Dacă frigul produce durere ascuțită și persistentă, e altceva și merită verificat.



Întreținerea fațetelor: Ce faci ca să dureze?


76. Cum le curăț?


Ca pe dinți naturali: periaj de două ori pe zi și curățare interdentară zilnică. Atenție specială la margini.

Marginea gingivală e singura zonă vulnerabilă. Acolo se acumulează placă, acolo apare inflamația, acolo se produc cariile secundare. Restul suprafeței e ceramică și nu se cariază.


77. Pot folosi periuță electrică?


Da, fără probleme. Nu deteriorează ceramica.

Recomand capete cu peri moi și evitarea presiunii excesive. Nu de dragul fațetelor, ci de dragul gingiei.


78. Ce paste de dinți evit?


Pastele abrazive de tip „whitening" cu granulație mare și pe cele cu cărbune.

Nu albesc ceramica, dar pot mătui glazura, iar o suprafață mătuită se colorează mai ușor și reflectă lumina altfel. O pastă cu fluor, cu abrazivitate mică, e suficientă.


79. Pot folosi duș bucal sau periuță interdentară?


Da la ambele. Periuța interdentară e chiar recomandată, dacă spațiul permite.

Ața dentară se folosește normal, cu grijă la trecerea peste margine: se introduce și se scoate lateral, nu se smucește.


80. Cât de des vin la control?


La șase luni, cu igienizare profesională. La Arta Clinique există și o consultație dedicată, de 270 lei / 55 € pentru controlul fațetelor.

La control se verifică marginile, ocluzia, integritatea ceramicii și starea gingiei. Detartrajul se face cu instrumentar adecvat. Anunță întotdeauna igienista că ai fațete.


81. Se poate face detartraj peste fațete?


Da, dar nu cu anse ultrasonice agresive direct pe ceramică sau pe margine.

Instrumentarul metalic clasic poate zgâria glazura și poate disloca marginea. Se lucrează cu vârfuri adecvate și cu pulbere de glicină în locul celei de bicarbonat, unde e cazul. Vezi și articolul despre detartraj.


82. Ce nu trebuie să fac niciodată cu fațetele dentare?


Să deschizi ambalaje cu dinții, să rozi unghii sau pixuri, să spargi semințe cu incisivii și să dormi fără gutieră dacă ai bruxism.

Ceramica rezistă foarte bine la compresiune și prost la forfecare bruscă. Toate exemplele de mai sus sunt forfecare.



Probleme: Ce se strică și ce se face?


83. Dacă o fațetă dentară se sparge, trebuie refăcute toate?


Nu. Se reface doar cea afectată.

Provocarea nu e tehnică, e cromatică: noua fațetă trebuie să se potrivească cu cele vecine, care au între timp câțiva ani de purtare. De aceea se ia culoarea din nou, la fața locului, nu din fișa veche.


84. De ce se decimentează o fațetă?


Cel mai des pentru că a fost lipită pe dentină sau pe o obturație veche, nu pe smalț.

Legătura la smalț depășește 30 MPa; la dentină e mai slabă și se degradează în timp. Studiul lui Gurel pe 580 de fațete a găsit un risc de eșec de aproximativ zece ori mai mare când marginile au căzut în dentină. A doua cauză, ca frecvență, e contaminarea cu salivă în timpul cimentării.


85. Mi s-a retras gingia și se vede marginea. Ce opțiuni am?


Trei opțiuni sunt posibile: lustruirea și camuflajul cu compozit, grefa de țesut moale, sau refacerea fațetei cu o margine repoziționată.

Alegerea depinde de cât s-a retras și de ce. Dacă retracția continuă, se tratează întâi cauza, de obicei o problemă parodontală sau un periaj traumatic.


86. Apare carie sub fațetă?


Poate apărea, dar la margine, nu sub corpul fațetei.

Zona acoperită de ceramică e de fapt protejată. Vulnerabilă e linia de joncțiune. De aceea controalele și curățarea marginilor sunt tot ce ai de făcut ca să previi.


87. Fațeta mea s-a îngălbenit. Se poate albi?


Ceramica nu, compozitul parțial, prin lustruire profesională.

Dacă ai fațete ceramice și ți se par mai închise, verifică întâi dacă nu s-au colorat marginile de ciment sau dinții naturali din jur. Ăsta e cazul cel mai frecvent și se rezolvă prin igienizare, nu prin refacere.


88. Am o pată maronie pe linia de contact cu gingia. Ce e?


De obicei ciment degradat, colorare de margine sau, mai rar, o carie incipientă.

Se evaluează clinic și radiologic. Prinsă devreme, se rezolvă cu o retușare de margine. Ignorată doi ani, devine o refacere.


89. Simt că mușcătura mea s-a schimbat. E grav?


Nu e grav, dar nu se ignoră. Se ajustează.

O fațetă cu 0,2 mm în plus pe un contact schimbă felul în care se distribuie forța pe toată arcada. Simptomele pot apărea departe de locul cauzei: durere musculară, sensibilitate la un alt dinte, chiar disconfort articular.


90. Ce garanție am la fațete?


Pagina noastră de protetică dentară menționează garanție extinsă de până la 20 de ani, cu certificat de conformitate. 

Regula generală, valabilă la orice clinică: cere garanția în scris și citește condițiile de menținere. O garanție care există doar verbal nu e o garanție.



Înlocuirea și termenul lung


91. Ce se întâmplă peste 10–15 ani?


Statistic, majoritatea fațetelor sunt încă funcționale. Ce se schimbă e contextul din jurul lor.

Gingia migrează puțin, dinții naturali se colorează, iar marginile devin vizibile. Multe înlocuiri la 12–15 ani nu se fac pentru că fațeta s-a stricat, ci pentru că restul gurii a evoluat în jurul ei.


92. Cum se scoate o fațetă veche?


Prin frezaj controlat, cu îndepărtarea ceramicii strat cu strat, sau prin decimentare cu laser acolo unde tehnologia permite.

Nu se „desprinde". O fațetă cimentată adeziv e solidară cu dintele, iar îndepărtarea ei e o procedură care cere răbdare, tocmai ca să nu se sacrifice structură în plus.


93. Pierd și mai mult dinte la înlocuire?


Da, puțin, la fiecare generație.

Nu există un studiu care să cuantifice exact pierderea, dar mecanismul e clar din datele de la întrebările 20 și 21: fiecare re-preparare adâncește marginea, iar trecerea în dentină înmulțește de aproximativ zece ori riscul de eșec. De aceea prima preparare e cea mai importantă decizie din tot parcursul.


94. Câte generații de fațete pot avea pe același dinte?


De obicei două, uneori trei, după care indicația se mută spre coroană.

Nu e un verdict, e o consecință aritmetică. Când nu mai există smalț suficient pentru adeziune, restaurarea trebuie să se sprijine mecanic, iar asta înseamnă acoperire totală.


95. Ce pun în loc dacă nu mai am smalț?


Coroane integral ceramice, cel mai frecvent din disilicat de litiu.

La Arta, coroana integral ceramică E.max costă 1.740 lei / 350 €, iar cea din E.max 2.000 lei / 400 €, conform paginii de tarife. Estetic, o coroană bine făcută nu se distinge de o fațetă. Diferă doar cât dinte e sub ea.


Dințișor alb extras pe un câmp albastru de cabinet stomatologic, cu fundal texturat și aspect curat.


Costuri și decizie


96. Cât costă fațetele dentare la Arta Clinique?


Prețul depinde de material, iar tarifele sunt afișate public.

Tip

Tarif Arta

Când o recomand

Fațetă din compozit

620 lei / 125 €

Buget prioritar, soluție pe termen scurt-mediu

Fațetă E.max

2.000 lei / 400 €

Alegerea standard pentru majoritatea cazurilor

Fațetă premium feldspatică

2.120 lei / 425 €

Estetică maximă, grosime foarte mică, forțe mici

Control fațete dentare

270 lei / 55 €

Verificare periodică

Consultație inițială

200 lei / 40 €

Evaluare, plan și mock-up discutat

*Toate tarifele actualizate sunt pe pagina de tarife servicii.


97. De ce costă 300 € într-un loc și 700 € în altul?


Pentru că nu se compară același lucru: materialul, laboratorul, numărul de probe și timpul de cabinet diferă mult.

O fațetă frezată standard, fără caracterizare, cimentată fără digă, într-o singură ședință, costă puțin pentru că îi lipsesc etapele. O fațetă stratificată manual, cu mock-up, provizorii și try-in, costă mai mult pentru că fiecare dintre etapele astea e o oră de lucru. Întrebarea corectă nu e „cât costă", ci „ce e inclus". Cere lista etapelor în scris, la fiecare ofertă pe care o compari.


98. Se poate plăti eșalonat?


Da, plata eșalonată e una dintre temele listate pe pagina de întrebări frecvente.

Condițiile se stabilesc la consultație, în funcție de amploarea planului. 


99. E mai ieftin în străinătate?


Ca sumă plătită, poate. Ca risc, nu.

Fațetele au o etapă care nu se poate comprima: proba. Un plan de tratament care înghesuie preparare, probă și cimentare în trei zile elimină exact momentele în care poți spune „nu îmi place". Iar dacă peste doi ani o fațetă se ciobește, refacerea presupune un bilet de avion și un medic care nu ți-a văzut prepararea. Întrebările de pus înainte: cine face controalele, cine plătește refacerea și pot obține documentația lucrării. Pentru pacienții din afara țării avem o pagină dedicată serviciilor pentru diaspora.


100. Cum arată primul pas dacă vreau să încep?


O consultație în care ne uităm la dinți, la gingie și la zâmbetul tău în mișcare și din care pleci cu un plan, nu cu o ofertă.

La prima vizită stabilim dacă ești candidat, câți dinți sunt implicați și ce trebuie rezolvat înainte. Dacă răspunsul corect e „ortodonție întâi" sau „doar albire", îl vei auzi acolo. Este cel mai ieftin moment în care poți afla că nu ai nevoie de fațete.



Nu ți-ai găsit întrebarea?


Lista asta acoperă ce mă întreabă pacienții cel mai des. Nu poate acoperi cazul tău, pentru că nu ți-am văzut încă zâmbetul!










 
 
 

Comentarii


bottom of page